Baschetbaliştii de la FC Argeş au făcut un meci de senzaţie şi au trecut cu scorul de 87-71 de Voluntari, obţinând astfel al şaselea succes stagional. Partida a fost controlată cu autoritate de piteşteni, aceştia cedând un singur sfert din cele patru. Graţie acestui succes, alb-violeţii au rămas pe locul 3 al clasamentului.

