Un bărbat a lăsat maşina pornită! Aceasta a fost furată!

Stiri

În ziua de 27 iulie a.c., polițiștii piteșteni au fost sesizați prin Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112, în jurul orei 11:10, de către un bărbat, de 29 de ani, din Pitești, cu privire la faptul că a lăsat autoturismul neasigurat și pornit, a intrat într-un magazin, iar la ieșire a constatat lipsa autovehiculului.

Ca urmare a sesizării, imediat după confirmarea datelor preliminare de către polițiștii Secției 3 Poliție Pitești, caracteristicile autovehiculului au fost transmise în atenția tuturor structurilor rutiere și de ordine publică.

În urma activităților, autovehiculul în cauză a fost depistat în trafic de către polițiștii Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului, în aproximativ 10 minute de la sesizare.

Persoana aflată la volanul autoturismului a încercat să fugă, fiind prins de către polițiști și condus la sediul poliției.

Verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *