Focar de infecție eliminat din Pitești! Zeci de deșeuri ridicate de polițiștii locali și Salubritate 2000

Generale

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul protecției mediului au intervenit de urgență pe strada Dumbravei din Pitești, în urma unei sesizări privind existența unui posibil focar de infecție la un imobil din zonă.

La fața locului, oamenii legii au constatat o situație gravă: condiții insalubre, mirosuri insuportabile, aparate electrocasnice vechi și obiecte voluminoase abandonate în fața casei. Mai mult, pe terenul din vecinătatea locuinței se aflau grămezi de deșeuri, dar și improvizații de cotețe pentru animale, toate reprezentând un pericol real pentru sănătatea vecinilor.

Poliția Locală a contactat proprietarul și familia acestuia, solicitând totodată sprijinul Direcției de Asistență Socială Pitești.

În perioada 3–7 august, echipele S.C. Salubritate 2000 S.A. au desfășurat o acțiune amplă de ecologizare, fiind ridicate toate resturile menajere și obiectele voluminoase, atât de pe teren, cât și din locuință. În plus, la solicitarea polițiștilor, un operator autorizat a efectuat lucrări de dezinfecție și deratizare, operațiune ce va fi repetată în perioada următoare.

Pe parcursul intervenției, familia a beneficiat de sprijin și îndrumare, iar Poliția Locală Pitești anunță că va monitoriza în continuare zona pentru a preveni reaparitia focarelor de insalubritate.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *