Echipele operatorului Salubritate 2000 S.A. vor fi la datorie sâmbătă, 15 august 2026, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, activitatea de colectare a deșeurilor din municipiul Pitești desfășurându-se după graficul obișnuit.
Reprezentanții societății le recomandă piteștenilor să asigure accesul liber al personalului și autospecialelor la recipientele de colectare. În paralel, echipele responsabile de curățenia stradală vor acționa pe teren pe parcursul întregii zile libere pentru menținerea ordinii în spațiile publice.
Cetățenilor li se reamintește că depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor în afara locurilor special amenajate constituie abatere și se sancționează conform legii.
Pentru sesizări sau informații suplimentare, piteștenii pot contacta dispeceratele operatorului la numerele de telefon 0248 636 535 (Colectare deșeuri) și 0348 445 692 (Salubritate stradală).
