Comuna Bogați a îmbrăcat haine de sărbătoare de Ziua Comunei, marcând totodată cea de-a XII-a ediție a tradiționalului „Festival Omeniei”, eveniment inițiat și organizat de primarul Ion Gârleanu. Manifestările au reunind meșteșugari, artiști locali și numeroși locuitori din zonă.
Cu acest prilej, primarul Ion Gârleanu a primit Diploma de Excelență în Administrație și Trofeul Argeșului, distincții acordate de președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, și înmânate de vicepreședintele CJ Argeș, Adrian Dumitru Bughiu. De asemenea, în cadrul festivităților, deputatul Simona Bucura-Oprescu și academicianul Victor Geantă au fost distinși cu titlul de Cetățean de Onoare al comunei Bogați, pentru sprijinul acordat dezvoltării socio-economice a localității.
La eveniment au mai fost prezenți primarii comunelor învecinate — Călinești, Priboieni și Vulturești —, consilieri județeni și locali, precum și reprezentanți ai altor structuri administrative. Sărbătoarea s-a încheiat cu momente artistice dedicate păstrării folclorului și valorificării produselor tradiționale locale.
