Zi de sărbătoare în comuna Davidești!

Stiri

Duminică a fost o zi de sărbătoare în frumoasa comună argeşeană, Davideşti. Primarul Alin Văduva a pregătit nenumărate surprize cu prilejul celebrării zilei comunei. A fost o at-msoferă superbă, oaspeţi de seamă fiind prezenţi la eveniment, în frunte cu preşedintele Consiliului Judeţean Argeş şi preşedintele PSD Argeş, Ion Mînzînă şi cu Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu. Localnicii prezenţi la eveniment au cântat, au jucat şi s-au bucurat din plin de fiecare surpriză pregătită de către primarul Alin Văduva şi Consiliul Local.

Alin Văduva, primarul comunei Davideşti: “Sunt foarte multe motive de sărbătoare”

Primarul Alin Văduva este un edil extrem de apreciat şi iubit de comunitate. Asta pentru că este un primar foarte implicat, iar comuna Davideşti este în plin proces de transformare, seria investiţiilor fiind una extrem de variată. Primarul a fost şi este foarte atent la nevoile oamenilor, iar problemele cu care aceştia se confruntă sunt puse pe primul loc de către edilul din Davideşti. Acesta a subliniat că, aşa cum a promis şi în campania electorală, faptele vorbesc de la sine despre activitatea acestuia. “Transmit gândurile mele bune pentru oameni, pentru cetăţeni. Exact ce am promis asta o să fac tot timpul, an de an. Eu zic că sunt foarte multe motive de sărbătoare în prezent în comuna Davideşti. Exact cum am promis la început de mandat, vorbe puţine şi fapte foarte multe. Faptele au valoare întotdeauna”, a punctat primarul Alin Văduva.

Ion Mînzînă, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş: “Comuna Davideşti are un primar gospodar”

Prezent la sărbătoarea comunei Davideşti a fost şi preşedintele Consiliului Judeţean Argeş şi preşedintele PSD Argeş, Ion Mînzînă. Acesta a avut numai cuvinte de laudă la adresa primarului Alin Văduva şi a apreciat eforturile depuse de acesta pentru dezvoltarea localităţii. “Comuna Davideşti are un primar gospodar, un om implicat, un om care înţelege ce înseamnă munca, dar şi distracţia. Cu atât mai mult trebuie să apreciem astfel de evenimente pentru că astfel de momente sunt puţine în viaţa oamenilor, bucuriile, la fel de puţine şi atunci această zi a comunei Davideşti trebuie să fie o zi a bucuriei, a distracţiei, a respectării tradiţiilor populare şi a ceea ce înseamnă omenie”, a transmis Ion Mînzînă, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş.

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii:

“Comuna Davideşti are un primar extraordinar”

Un oaspete de seamă la sărbătoarea comunei Davideşti a fost şi ministrul Muncii, deputatul PSD de Argeş, Simona Bucura Oprescu. Aceasta a apreciat şi ea munca depusă de către edilul Alin Văduva şi a punctat că datorită eforturilor acestuia, localitatea este întotdeauna la înălţime.  “De fiecare dată Davideştiul este la înălţime fiindcă are un primar extraordinar şi după cum ştiţi omul sfinţeşte locul. De fiecare dată primarul Alin Văduva a reuşit să unească comunitatea şi a reuşit să arate de fiecare dată că acolo unde este o mână de gospodar se face o treabă bună”, a transmis Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.

Remus Mihalcea, deputat PSD de Argeş: “Domnul primar va câştiga alegerile cu o majoritate covârşitoare”

Prezent la eveniment a fost şi deputatul PSD de Argeş, Remus Mihalcea. Acesta a subliniat proiectele pe care edilul le-a dus la bun sfârşit sau care se află în curs de derulare. Mai mult, tânărul parlamentar a punctat că Alin Văduva va câştiga lejer alegerile din 2024.  “Avem un primar destoinic, un om gospodar. Are foarte multe proiecte aflate în derulare. Dacă mergem prin comună putem vedea că sunt foarte multe proiecte în derulare, sunt multe şantiere. Ne referim aici la asfaltarea străzilor sau la lucrările privind reţeaua de canalizare. Chiar dacă domnul primar este la primul mandat, acesta a realizat foarte multe lucruri şi cu siguranţă mai are foarte multe în curs de realizare. Cu siguranţă este un primar care va câştiga alegerile din 2024 cu o majoritate covârşitoare”, a declarat deputatul PSD de Argeş, Remus Mihalcea.

Adrian Bughiu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş: “Davideşti este o comună la inima Consiliului Judeţean”

“Am venit cu gânduri bune, cu gânduri de împlinire pentru locuitorii comunei Davideşti. Comuna Davideşti este o localitate la inima Consiliului Judeţean dacă este să ne uităm la sumele alocate în ultimii trei ani de zile. Este o sărbătosare la care noi venim de fiecare dată cu drag la invitaţia domnului primar. Este un primar destoinic şi cu siguranţă că va avea multe de spus în administraţia publică locală şi nu numai”, a subliniat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Adrian Bughiu.

Petrecerea s-a încheiat cu un superb foc de artificii

Petrecerea din comuna Davideşti s-a întins până târziu în noapte. Artişti de renume au oferit un spectacol cu adevărat de neuitat. Unul dintre cele mai aşteptate momente a fost spectacolul oferit de Matteo, unul dintre artiştii români în vogă. Acesta a oferit un show de neuitat, savurat din plin de către toţi cei prezenţi la eveniment. Sărbătoarea în comuna Davideşti s-a încheiat cu un superb foc de artificii.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *