Weekend aglomerat pentru pompierii argeșeni, care au fost solicitați să intervină la nouă evenimente rutiere produse pe drumurile din județ. Accidentele au avut loc în municipiile Pitești și Curtea de Argeș, în orașele Ștefănești și Costești, dar și în comunele Băiculești, Vlădești, Schitu-Golești și Oarja.
În total, în cele nouă evenimente au fost implicate 13 vehicule, printre acestea aflându-se o motocicletă și un ATV. Din nefericire, unul dintre accidente s-a soldat cu decesul unui bărbat. Alte 12 persoane au fost evaluate și asistate medical de echipajele SMURD și cele ale Serviciului de Ambulanță Județean Argeș, iar cinci dintre victime au fost transportate ulterior la spital pentru îngrijiri medicale.
Unul dintre cele mai grave incidente s-a produs în comuna Oarja, pe DEX 12. Un autoturism a lovit o glisieră, iar în urma impactului vehiculul a fost cuprins de flăcări. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat.
Cei doi ocupanți ai mașinii, un bărbat și o femeie, au reușit să iasă singuri din autoturism înainte de sosirea forțelor de intervenție. Aceștia au fost evaluați de paramedicii SMURD, însă au refuzat transportul la spital.
În toate cele nouă cazuri, pompierii au asigurat măsurile specifice pentru prevenirea altor incidente și au intervenit până la înlăturarea oricărui pericol.
