Administrația Națională de Meteorologie avertizează că răcirea vremii și ploile își vor face simțită prezența în weekend. În Muntenia, inclusiv în județul Argeș, sunt așteptate precipitații consistente, care vor avea pe alocuri caracter de aversă, însoțite de descărcări electrice.
Cantitățile de apă pot ajunge la 20–40 de litri pe metru pătrat și izolat chiar peste 50 de litri. Temperaturile maxime se vor situa în jurul valorilor de 19–20 de grade, iar cele minime între 12 și 20 de grade. Vântul va sufla slab, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor, iar pe timpul nopții se va forma ceață pe arii restrânse.
