„La începutul săptămânii viitoare, valul de cãldurã va persista în jumãtatea de sud-est a țării. Astfel că în aceste zone va fi caniculã și disconfortul termic ridicat, iar indicele temperaturã-umezealã (ITU) va depãşi pragul critic de 80 de unitãţi. Luni 1 iulie, temperaturile maxime se vor încadra între 29…31 de grade în Maramureş şi 37…38 de grade în Câmpia Românã. De marți, miercuri valorile termice vor fi în scădere în vest, centru și nord, urmând ca masa de aer mai rece să ajungă și în restul regiunilor. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate, averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului în nordul, vestul, centrul şi în sud-vestul teritoriului. Ploile vor avea caracter torenţial, pe alocuri se vor înregistra cantitãţi de apã mai însemnate, vor fi vijelii şi cãderi de grindinã”, spun specialiștii Administraţiei Naţionale de Meteorologie.