Un șofer beat a scăpat nevătămat după ce mașina acestuia a luat foc!

Stiri

Un șofer beat a scăpat ca prin minune după ce mașina în care se afla a luat foc. Bărbatul a lovit, unul după altul, două capete de pod. Al doilea impact a fost atât de violent încât s-a răsturnat cu automobilul, care a luat foc. Incidentul s-a petrecut în localitatea Nușeni, județul Bistrița Năsăud.

Un apel la 112 a anunțat că o mașină a luat foc și apoi a explodat. Flăcările s-au văzut de la kilometri distanță.

Se pare că șoferul autoturismului, de loc din Beudiu, a condus mașina deși era „rupt de beat”. Ar fi intrat într-un cap de pod, avariind ușor mașina. Sătenii i-ar fi pus din nou mașina ”pe roți”, iar bărbatul s-ar fi urcat din nou la volan. N-ar fi parcurs o distanță prea mare când a intrat într-un nou cap de pod, dar cu viteză mai mare.

Șoferul a apucat să se dea jos din mașină la timp, autoturismul luând foc în urma impactului. Mai mult, a și explodat, arzând ca o torță.

Pompierii și localnicii sosiți la fața locului l-au găsit pe şofer în afara părţii carosabile, conştient şi cooperant. Bărbatul prezenta leziuni uşoare.

A fost preluat de echipajul de prim ajutor SMURD şi transportat la CPU Beclean pentru investigaţii medicale amănunţite.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *