Municipiul Pitești a finalizat cea de-a cincea investiție inclusă în proiectul amplu „Modernizarea infrastructurii de transport public local de călători și creșterea atractivității transportului nemotorizat”, unul dintre cele mai complexe proiecte cu finanțare nerambursabilă implementate în oraș în ultimii ani. Investiția recepționată vizează integrarea sistemului de e-ticketing și implementarea panourilor informative în timp real, instalate în autobuzele din transportul public, oferind pasagerilor acces la informații actualizate pe durata călătoriei.

