Un român a fost prins fără bilet de avion! Tot zborul a fost anulat!

Generale

Un incident mai puțin obișnuit s-a petrecut pe aeroportul din Viena. Cursa Viena-București a fost anulată, marți seara, după ce la bord a fost găsit un pasager român fără bilet.

În urma incidentului, aeronava a fost supusă unui control amănunțit, astfel că zborul a fost anulat, iar pasagerii au fost îmbarcați spre București abia a doua zi dimineață, potrivit PULS 24.

Zborul Australian Airlines trebuia să decoleze de la Viena spre București marți seară. La momentul îmbarcării în avion, echipajul de zbor a constatat că unul dintre pasageri, un cetățean român în vârstă de 35 de ani, nu avea bilet.

Pasagerul a fost predat imediat poliției. „La poartă, cetățeanul român a fost predat autorităților. S-a lăsat luat fără să opună rezistență”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției, Raimund Schwaiglehner, pentru sursa citată.

După cum prevede protocolul pentru astfel de situații, toți pasagerii au fost debarcați, iar aeronava a fost atent cercetată.

„Un proces standard, care se desfășoară întotdeauna atunci când sunt implicate autoritățile. Nu a existat niciun pericol, pentru că bărbatul trecuse anterior prin controale de securitate”, au spus reprezentanții companiei aeriene.

Potrivit oamenilor legii, românul nu avea antecedente penale. Polițiștii anchetează acum modul în care tânărul a reușit să treacă prin controlul de la poarta aeroportului fără un bilet valabil.

Din cauza veificărilor efectuate de către oamenii legii, avionul nu a mai putut decola marți seara. Pasagerii au fost reprogramați pentru un alt zbor miercuri dimineața.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *