Traficul rutier a fost restricţionat, seara trecută, pe DN 7, în zona localităţii Cotmeana din judeţul Argeş, din cauza unui camion care transporta un autobuz şi care a rămas blocat într-o curbă. Tot pe DN 7, în Vâlcea, valorile de trafic au fost ridicate la Câineni, în urma unui accident soldat cu pagube materiale.
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a informat că pe DN 7 Piteşti-Râmnicu Vâlcea, la kilometrul 145, în zona localităţii Cotmeana, judeţul Argeş, din cauza lungimii, un ansamblu de vehicule care transporta un autobuz a rămas suspendat într-o curbă, blocând total sensul de mers spre Piteşti.
În urma incidentului, nu au fost persoane rănite. Traficul rutier s-a desfăşurat pe celălalt fir, fiind îngreunat.
Tot pe DN 7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu, la kilometrul 239+100 de metri, în apropierea localităţii Câineni, judeţul Vâlcea, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale între un autocamion şi o autoutilitară de transport marfă. Nu au fost aplicate restricţii de trafic, dar valorile de circulaţie au crescut pe ambele sensuri de mers.