Un bărbat a atacat cu parul un urs. Un bărbat și-a riscat viața și a atacat cu un par, pe întuneric, un urs care dormea liniștit în pădure. Întreaga scenă a fost filmată de un martor, amic cu agresorul. Doar norocul a făcut ca individul care a atacat de două ori animalul să scape cu viață. Imaginile publicate pe rețelele sociale au stârnit un val de reacții furioase din partea internauților, potrivit Digi24.
În imagini se vede cum bărbatul se apropie de ursul care dormea în pădure și îl lovește de două ori cu un lemn. Doar norocul a făcut ca bărbatul să nu fie ucis, dat fiind faptul că ursul, deși dezorientat în momentul în care s-a trezit, a sărit spre acesta. Filmarea a ajuns pe Facebook, fiind postată de George Gârbacea, profesor universitar în București, originar din Moieciu de Sus. Nu e clar când s-a petrecut fapta și nici unde.