
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au intervenit luni pe plaja Victoria, din Stațiunea Mamaia, acolo unde cinci persoane s-au aventurat în valurile mării și nu au mai putut să iasă. Martorii și echipele de intervenție au formulat un lanț uman pentru salvarea oamenilor aflați în pericol. Din păcate, trei dintre aceștia au fost scoase inconștiente din mare și paramedicii le-au declarate decedate.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a transmis luni un apel către turişti, în urma tragediei de la Mamaia, în urma căreia trei persoane s-au înecat, cerându-le să se informeze cu privire la condiţiile de înot, să aleagă zonele desemnate şi să asculte mereu sfaturile salvamarilor.
IGSU precizează că în ultimele ore, am fost martorii unor evenimente tragice în care valurile mării au făcut iarăşi victime.
”Şapte persoane au fost surprinse de curenţii puternici şi duse în largul mării. Chiar dacă intervenţia salvamarilor, a martorilor şi a echipelor de salvare a fost promptă şi victimele au fost extrase la mal în scurt timp, suntem profund îndureraţi să vă informăm că trei dintre acestea şi-au pierdut viaţa. Una dintre persoane se află în stare gravă, fiind transportată la spital cu elicopterul SMURD, iar alte trei sunt sub supravegherea atentă a medicilor”, arată IGSU.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă precizează că situaţiile s-au produs în staţiunea Mamaia, pe fondul valurilor mari şi a curenţilor puternici.
”Vă îndemnăm să vă informaţi cu privire la condiţiile de înot, să alegeţi zonele desemnate pentru scăldat şi să ascultaţi mereu sfaturile salvamarilor. Siguranţa voastră şi a celor dragi trebuie să fie mereu pe primul loc”, arată IGSU.
Cinci persoane erau în pericol de înec, luni, în Marea Neagră, în staţiunea Mamaia, iar în zonă s-au deplasat mai multe echipaje medicale şi de pompieri. Turiştii din zonă au făcut lanţ uman pentru salvarea lor. ISU Dobrogea a precizat că trei persoane scoase inconştiente din apă au fost resuscitate însă nu au putut fi salvate.
Alte două persoane, conştiente, au fost transportate la spital pentru investigaţii suplimentare. De asemenea, o altă persoană a fost scoasă din apă inconştientă, tot în staţiunea Mamaia, dar în altă zonă.
Trei persoane și-au pierdut viața, luni, după ce au intrat să înoate în mare de pe plaja Victoria din stațiunea Mamaia. Curenții puternici le-au tras în larg. Autoritățile au fost alertate de martori, care au și încercat să salveze oamenii. Până la sosirea echipajelor de salvare, oamenii de pe plajă au format un lanţ uman pentru a-i aduce la mal pe cei aflaţi în pericol.
”Șapte persoane au fost surprinse de curenții puternici și duse în largul mării. Chiar dacă intervenția salvamarilor, a martorilor și a echipelor de salvare a fost promptă și victimele au fost extrase la mal în scurt timp, suntem profund îndurerați să vă informăm că trei dintre acestea și-au pierdut viața.
Una dintre persoane se află în stare gravă, fiind transportată la spital cu elicopterul SMURD, iar alte trei sunt sub supravegherea atentă a medicilor.
Situațiile s-au produs în stațiunea Mamaia, pe fondul valurilor mari și a curenților puternici. Vă îndemnăm să vă informați cu privire la condițiile de înot, să alegeți zonele desemnate pentru scăldat și să ascultați mereu sfaturile salvamarilor. Siguranța voastră și a celor dragi trebuie să fie mereu pe primul loc”, a transmis Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, citat de replicaonline.ro.