Un tânăr de 19 ani din Pitești a murit, iar alte patru persoane au fost transportate la spital, după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit de un TIR pe Valea Oltului, în zona localității Seaca, județul Vâlcea. Șoferul se afla la volan de mai multe ore și mai avea mai puțin de 100 de kilometri până să ajungă acasă. Toate victimele sunt din județul Argeș și se întorceau din Germania, unde lucrau. Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
