
„Din păcate, ursul a atacat din nou, de această dată la limita dintre judeţul Harghita şi judeţul Bacău, pe dealul Szellő, între comunele Frumoasa şi Agăş. Din păcate, un tânăr fermier de 31 de ani din Bacău a fost atacat de urs”, a anunţat Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita.
„În ultimele zile am avut mai mute atacuri, acesta a fost al treilea şi din fericire câinii au reuşit să-l salveze”, a continuat şeful administraţiei publice judeţene.
În cadrul unei discuţii telefonice iniţiată de preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, victima a relatat că a fost atacată de urs în timp ce se afla cu oile la păscut.
„Veneam cu oile de la păşune şi în apropiere de stână, pe lângă pădure, cum erau împrăştiate oile, cum erau înşirate, a ieşit ursul din pădure şi a luat o oaie. Câinii au sărit la el (…) apoi m-am dus şi eu după ei să scot oaia, ursul a lăsat oaia în pădure, puţin mai la vale şi câinele l-a mânat un pic mai jos. Eu am mers după câini, ca să strig la ei şi atunci ursul m-a văzut, a trecut printre câini şi m-a prins pe mine”, a relatat bărbatul.