Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din comuna Merișani, a ajuns în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi încălcat măsurile impuse printr-un ordin de protecție emis de instanță în favoarea mamei sale.
Incidentul a avut loc în noaptea de 2 spre 3 noiembrie, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au fost alertați prin Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică. Dispozitivul semnala îndepărtarea bărbatului de echipamentul de monitorizare, în condițiile în care acesta trebuia să respecte mai multe restricții, inclusiv păstrarea unei distanțe minime față de mama sa și locuința acesteia.
Ajunși la fața locului, oamenii legii l-au identificat pe bărbat și au constatat că acesta nu ar fi respectat obligațiile stabilite prin ordinul de protecție. Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru încălcarea măsurilor dispuse de instanță.
După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi prezentat judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Pitești, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
