
Incident halucinant la o grădiniță din Alexandria! Incidentul halucinant a ieșit la iveală, după ce mama copilului a făcut plângere la poliție împotriva cadrului didactic.
„La data de 18 septembrie a.c., în jurul orei 13.00, Poliția Municipiului a fost sesizată de către o femeie, din localitate, despre faptul că fiul ei ar fi fost lovit de un cadru didactic, în timp ce se afla la grădiniță”, au transmis polițiștii din Alexandria.
Imediat, la fața locului s-a deplasat un echipaj de ordine publică și polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară.
Oamenii legii spun că din primele verificări a reieșit faptul că, în timpul activităților educative, copilul de trei ani ar fi fost lovit de către o profesoară de învățământ preșcolar la grupa din care face parte.
În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria.