Scandal într-o piață en-gros din Pitești! Patru bărbați reținuți după ce au agresat un comerciant

Generale

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au reținut patru bărbați pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, în urma unui conflict izbucnit într-o piață en-gros din municipiu.

În ziua de 5 noiembrie a.c., polițiștii au continuat cercetările în dosarul penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Evenimentul a avut loc pe 27 octombrie, în jurul orei 11:00, când polițiștii au fost sesizați cu privire la un conflict spontan între mai multe persoane, izbucnit pe fondul unor neînțelegeri legate de vânzarea unor legume.

Din verificările efectuate s-a stabilit că patru bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 47 de ani, din Micești, ar fi agresat fizic un comerciant, tulburând astfel ordinea și liniștea publică.

În urma administrării probatoriului, cei patru au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unor măsuri preventive.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc incidentul, sub supravegherea procurorului de caz.

Această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege. Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționarea definitivă a cauzei.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *