Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au desfășurat, în acest sfârșit de săptămână, o amplă acțiune cu efective mărite, atât în municipiu, cât și în comunele arondate. La activități au participat și polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, precum și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Scopul controalelor a fost prevenirea faptelor de violență și a infracțiunilor contra patrimoniului, menținerea ordinii publice, creșterea siguranței rutiere, depistarea persoanelor urmărite și verificarea respectării legislației în domeniul comerțului și al produselor din tutun.
În cadrul acțiunii au fost legitimate 124 de persoane și verificate 68 de autovehicule. De asemenea, polițiștii au efectuat 44 de testări cu aparatele din dotare pentru depistarea șoferilor care conduc după consumul de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.
Au fost controlate șase societăți comerciale – baruri, discoteci și cluburi de noapte – din Curtea de Argeș, Domnești și Corbi. În urma neregulilor descoperite, oamenii legii au aplicat 27 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de peste 71.000 de lei. Totodată, a fost confiscată suma de 4.965 de lei, reprezentând diferențe de numerar nejustificate față de încasările fiscalizate.
La acțiune au participat și reprezentanții Registrului Auto Român, care au dispus reținerea a șase certificate de înmatriculare pentru defecțiuni tehnice, printre care sisteme de iluminare neconforme, anvelope uzate și sisteme de evacuare modificate.
În timpul controalelor din trafic, polițiștii au depistat și un șofer de 52 de ani, din Tigveni, care conducea după ce consumase alcool. Aparatul etilotest a indicat inițial o valoare de 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar la retestare 0,07 mg/l. Bărbatul a fost amendat cu 1.822,5 lei și a rămas fără permis de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.
