Promisiunea unei căsătorii s-a transformat într-un coșmar! Doi bărbați, reținuți pentru trafic de persoane și proxenetism

Generale

Doi bărbați, în vârstă de 29 și 34 de ani, au fost reținuți de procurorii DIICOT, fiind cercetați pentru trafic de persoane și proxenetism. Potrivit anchetatorilor, aceștia ar fi exploatat sexual două femei, atât în România, cât și în mai multe țări europene.

Unul dintre suspecți ar fi folosit promisiunea unei căsătorii pentru a-și atrage victima în capcană. Începând din 2023, bărbatul de 34 de ani ar fi determinat-o să practice prostituția, profitând de sentimentele acesteia și exercitând asupra ei presiuni psihice și fizice.

Femeia ar fi fost exploatată în județele Bihor, Vâlcea, Brașov și Maramureș, în București, dar și în Spania, Franța, Olanda, Danemarca, Germania și Elveția. Banii obținuți ar fi ajuns în posesia suspectului, care ar fi limitat inclusiv libertatea de mișcare a victimei și contactul acesteia cu familia.

Cel de-al doilea bărbat ar fi înlesnit practicarea prostituției de către o altă femeie, ocupându-se de anunțurile online, transport și închirierea locațiilor.

Anchetatorii au efectuat trei percheziții în Ilfov, Ploiești și Giurgiu, de unde au ridicat documente și carduri bancare.

Procurorii au solicitat arestarea preventivă a celor doi pentru 30 de zile. Aceștia beneficiază de prezumția de nevinovăție pe tot parcursul procesului penal.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *