Pompierul argeșean Vlad Oprescu a obținut o nouă performanță de răsunet pe scena internațională, urcând de mai multe ori pe podium la EuroGames 112. Această competiție de prestigiu reunește la start sportivi din cadrul serviciilor publice — polițiști, pompieri, paramedici, cadre medicale, agenți vamali, controlori de trafic aerian și personal militar — promovând performanța, respectul și spiritul de echipă. Dincolo de caracterul sportiv, evenimentul are rolul de a consolida legăturile dintre instituții și de a aduce comunitatea mai aproape de cei care o protejează în fiecare zi.
Reprezentantul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș a avut o evoluție remarcabilă în cadrul competiției, reușind să își adjudece trei medalii la individual. Vlad Oprescu a cucerit locul 1 și medalia de aur la Judo, în cadrul categoriei 100 kg, devenind campion de necontestat. Performanțele sale au continuat cu două medalii de argint, obținute în urma clasării pe locul 2 la probele de Street Run 100m și Ju-Jitsu, tot la categoria 100 kg.
Pe lângă succesele individuale, sportivul argeșean a contribuit decisiv și la rezultatul excelent obținut de țara noastră în competiția pe echipe. În clasamentul general de la judo, România a urcat pe treapta a doua a podiumului, fiind devansată doar de Franța, în timp ce poziția a treia a fost ocupată de delegația din Georgia.
La întoarcerea în țară, Vlad Oprescu s-a declarat onorat de această oportunitate, mărturisind că participarea la EuroGames 112 a reprezentat o experiență deosebită, plină de provocări și emoții, și s-a arătat profund mândru de faptul că a putut reprezenta România la un asemenea nivel. Reprezentanții instituției și colegii de armă și-au exprimat public mândria pentru rezultatele obținute și i-au transmis salvatorului argeșean mult succes și realizări deosebite în toate misiunile și competițiile viitoare.
