Polițiștii argeșeni nu iartă nimic! Amenzi de aproape 50.000 de lei

Stiri

În ziua de 15 ianuarie a.c., polițiștii rutieri argeșeni au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în mod deosebit a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

Potrivit IPJ Argeș, ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate aproape 250 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 50.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 18 permise de conducere și au fost retrase 16 certificate de înmatriculare.
Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti vor continua acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Conducea sub influența alcoolului

În ziua de 15 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au depistat un bărbat de 52 de ani, din Davidești, care conducea un autoturism, pe raza localității de domiciliu, în timp ce se afla sub influența alcoolului.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, unde au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind emisă dovadă fără drept de circulație.

Conducea fără drept

În ziua de 15 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un tânăr de 20 de ani, din comuna Dănicei, județul Vâlcea, care conducea un autoturism, pe strada Nicolae Labiș din Pitești, fără a poseda permis de conducere.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335, iar verificările continuă, pentru stabilirea tutuor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *