Operațiunea „JUPITER” continuă în județul Argeș. 32 de percheziții, în această dimineață

Stiri

În dimineața de 22 octombrie 2024, polițiștii au continuat operațiunea ,,JUPITER”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române.

Astfel, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au pus în executare 32 de mandate de percheziție domiciliară, în județul Argeș.

4 percheziții domiciliare sunt efectuate într-un dosar penal de evaziune fiscală, aflat în urmărire penală proprie a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș.

Din verificări a rezultat că o persoană, în perioada 2021 – 2023, ar fi comercializat prin intermediul magazinelor proprii mărfuri alimentare și nealimentare, fără a înregistra în actele contabile veniturile realizate, valoarea prejudiciului fiind de 40.000 de lei.

7 percheziții domiciliare sunt efectuate într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals informatic, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni.

Din verificări a rezultat că o persoană, în luna mai 2024, ar fi indus în eroare mai multe persoane fizice și juridice privind efectuarea unor servicii de transport, însușindu-și bunurile pe care trebuia să le livreze, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 76.000 de euro.

15 percheziții domiciliare sunt efectuate într-un dosar penal de evaziune fiscală, aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș.

Din verificări a rezultat că o persoană, în perioada 2019 -2022, în calitate de administrator, ar fi ascuns sursa impozabilă sau taxabilă și ar fi omis evidențierea în actele contabile ale societății veniturile realizate, valoarea prejudiciului fiind de 366.000 de lei.

6 mandate de percheziție domiciliară sunt puse în executare într-un dosar aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind comiterea infracțiunii de înșelăciune.

Din cercetări a rezultat că două persoane, în calitate de șoferi, angajați la o societate comercială, ar fi indus în eroare 2 persoane juridice, cu privire la efectuarea unor servicii de transport, însușindu-și bunurile pe care urmau să le livreze. Valoarea prejudiciului cauzat este de aproximativ 450.000 de lei.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic și a luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea situație de fapt și a întregii activități infracționale a persoanelor cercetate, transmite IPJ Argeș.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *