O femeie a dat foc caselor vecinilor pentru că îi plăcea să vadă intervenţia pompierilor!

Stiri

”În perioada 22 iulie – 6 noiembrie a.c., pe str. Crişului, din oraşul Sebiş, au izbucnit cinci incendii, la mai multe imobile. În urma acestor incidente, nu au fost rănite persoane, dar au fost cauzate pagube materiale în valoare totală de aproximativ 200.000 de lei. În toate cauzele au fost întocmite dosare penale pentru distrugere şi distrugere din culpă, conturându-se suspiciunea rezonabilă că incendiile ar fi fost provocate de o persoană”, a transmis, duminică, IPJ Arad.

În urma investigaţiilor, poliţiştii au identificat o femeie de 37 de ani care ar fi provocat aceste incendii.

”În urma investigaţiilor efectuate de poliţiştii oraşului Sebiş, s-a stabilit că o femeie, de 37 de ani, din localitate, care domiciliază în proximitatea imobilelor distruse, ar fi provocat incendiile. În baza probatoriului administrat, la data de 17 noiembrie a.c., femeia a fost reţinută pentru 24 de ore”, a precizat sursa citată.

Procurorii au cerut o expertiză psihiatrică şi s-a constatat că femeia are „discernământ diminuat”. La audieri, ea a declarat că a incendiat casele vecinilor pentru că îi plăcea să vadă intervenţia pompierilor pentru stingere. De altfel, ea a fost prezentă de fiecare dată la stingerea flăcărilor după ce a incendiat imobile.

În cazul unui vecin, i-a provocat de trei ori incendiu în decurs de o lună. A dat foc, pe rând, unei cămări, unei magazii cu lemne şi unei alte magazii.

Soţul suspectei este pompier, iar în unele cazuri a participat la stingerea incendiilor provocate. Anchetatorii spun că bărbatul nu are legătură cu ceea ce făcea femeia.

Femeia a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, pentru distrugere în formă continuată, distrugere şi distrugere din culpă.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *