În următoarele săptămâni, șase unități școlare din Pitești vor beneficia de lucrări de reparații și igenizare înainte de începerea noului an școlar. Este vorba despre: grădinițele cu program prelungit „Albă ca Zăpada” și „Primii Pași”, școlile gimnaziale „Matei Basarab” și „I.L. Caragiale”, Liceul Tehnologic „Dacia” și Liceul cu Program Sportiv „Viitorul”. Valoarea totală a investiției municipalității se ridică la aproape 700.000 de lei.
„Vom continua aceeași politică administrativă de finanțare a educației – învățământ și sport în școală!” – a transmis pe pagina sa de Facebook, primarul Cristian Gentea.