Vestea momentului pentru primarul suspendat al orașului Mioveni, Ion Georgescu. Acesta a fost plasat sub control judiciar, dar decizia nu este una definitivă.
„În temeiul art. 362 alin. 2 C.proc.pen., art. 208 alin. 4 C.proc.pen., art. 242 alin. 2 C.proc.pen. şi art. 211 alin. 2 C.proc.pen.: Admite cererea formulată de inculpatul GI. Înlocuieşte măsura arestului la domiciliu dispusă prin încheierea nr. 245/C/CC/CP din data de 28.12.2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. 6181/109/2023/a1.2, aşa cum a fost modificată prin încheierea pronunţată la data de 31.01.2024 în dosarul nr. 6181/109/2023/a1.4 al Tribunalului Argeş, faţă inculpatul GI, cu măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei încheieri. În temeiul art. 215 alin. 1 C.proc.pen. : Pe durata măsurii controlului judiciar, inculpatul are următoarele obligaţii: a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa (I.P.J. Argeş – Biroul Supravegheri Judiciare), conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat În temeiul art. 215 alin. 2 C.proc.pen. : Impune inculpatului ca pe durata măsurii controlului judiciar să respecte următoarele obligaţii: a) să nu părăsească limita teritorială a României decât cu încuviinţarea judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei b) să nu exercite funcţia de primar al oraşului Mioveni, jud. Argeş c) să nu comunice direct sau indirect cu martorii Nicolae Valerică, Stoian Mircea, Potecă Teodor Dan, Iacobescu Alexandru Emil, Nicolae Sînziana Nicoleta, sau cu membrii familiei acestora. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 215 alin. 7, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, aceasta poate fi înlocuită cu o măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive. Constată ca rămasă fără obiect cererea formulată de inculpatul Georgescu Ion de a i se permită să părăsească imobilul în care execută măsura arestului la domiciliu în data de 06.04.2024 în intervalul 10:00-12:00 pentru a se deplasa la domiciliul părinţilor săi. În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen.: Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. Stabileşte termen pentru o nouă verificare a măsurii preventive la data de 15.05.2024 ora 09:30 În temeiul art. 205 alin. 1 C.proc.pen.: Împotriva prezentei încheieri se poate formula contestaţie, în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu azi, 03.04.2024, ora 15:50”, se arată în decizia instanței.