Un nou succes pentru Elena Lasconi. Primarul ales al municipiului Câmpulung a câştigat la pas alegerile pentru şefia USR. Astfel, aceasta devine favorită pentru o candidatură la alegerile prezidenţiale din această toamnă. Conform G4Media.ro, imediat după câștigarea alegerilor, Lasconi a declarat că ”de azi începe reconstrucția USR. În joc e pierderea democrației din România. Poate că nu întâmplător am câștigat alegerile interne chiar astăzi, de Ziua Tricolorului. Vrem o țară în care să îți dorești să trăiești și să îți crești copiii. La Câmpulung am demonstrat să reunific oamenii în jurul unor valori precum munca, respectul, eficiența”.