
Veste șoc în orașul basarabilor! După 8 ani de procese în care a fost târât pe nedrept, dovadă fiind achitarea acestuia la inceputul acestui an, fostul director adjunct al Hidrocentrale SA Curtea de Argeș, Florin Oprea, a decedat după o luptă cu o boală nemiloasă, accentuată de stresul generat de cei 8 ani de procese.
Reamintim ca in vara anului 2015, sucursala Hidroelectrica Curtea de Argeș era zguduită de un uriaș scandal de corupție, în care era implicată aproape întreaga conducere a companiei. Iniţial, cei vizaţi au fost directorul adjunct Florin Octavian Oprea şi omul de afaceri Ştefan Vulparu, acesta din urmă obţinând două contracte cu Hidroelectrica despre care procurorii DNA au susţinut că au fost acordate în schimbul unei şpăgi de aproximativ 165.000 lei. La scurt timp, lotul Hidroelectrica avea să fie trimis în judecată, prejudiciul în acest caz fiind estimat la circa 640.000 lei. După 8 ani de procese magistrații a decis achitări pe linie în dosarul Hidroelectrica Curtea de Argeş, incusiv achitare pentru Florin Oprea. Din păcate acesta a căștigat lupta cu justiția dar a pierdut lupta cu viața.