Doi șoferi argeșeni au călcat prea tare pedala de accelerație

Stiri

În ziua de 05 februarie a.c., polițiștii Biroului Rutier Câmpulung au desfășurat acțiuni pentru prevenirea evenimentelor rutiere care au loc pe fondul vitezei excesive.

Potrivit IPJ Argeș, ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 14 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.350 de lei, fiind reținute 5 permise de conducere și retrase 2 certificate de înmatriculare.

Dintre sancțiunile care au prevăzută măsura reținerii permisului de conducere, 2 au fost aplicate ca urmare a depășirii regimului legal de viteză cu mai mult de 70 km/h față de limita legală.

Astfel, doi conducători auto au fost înregistrați de aparatul RADAR pe DN 73, unul pe raza localității Stâlpeni, iar celălalt pe raza localității Mihăești, ambii circulând cu viteza de 125 km/h.

Ca urmare a abaterilor constatate, cei doi, respectiv un bărbat de 44 de ani, din Pitești, și un bărbat de 49 de ani, din Mioveni, au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare de 1.305 lei fiecare, totodată fiind aplicată în ambele situații măsura complementară de reținere a permisului de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *