Deținut evadat din Craiova, împușcat mortal de polițiști

Generale

Un deținut evadat dintr-un punct de lucru din Craiova a fost împușcat mortal de polițiști, miercuri seara, în urma unei intervenții desfășurate în comuna Brabova. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, executa o pedeapsă de 11 ani și 4 luni de închisoare pentru viol și reușise să fugă din zona Parcul Romanescu, unde se afla la muncă în regim deschis.

Potrivit primelor informații, deținutul ar fi părăsit neautorizat punctul de lucru și ar fi ajuns ulterior în Brabova, deplasându-se cu un taxi. Forțele de ordine au declanșat o acțiune de căutare, la care au participat inclusiv polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale. După localizare, oamenii legii l-au somat pe bărbat să se predea, fiind trase și focuri de avertisment.

Întrucât acesta nu s-a conformat și a încercat să fugă către o zonă împădurită, polițiștii au deschis focul asupra sa. Un glonț l-a lovit în zona toracelui. Echipajele de intervenție au aplicat manevre de resuscitare până la sosirea ambulanței, însă, în ciuda eforturilor depuse, decesul a fost declarat la ora 21:30.

Cazul urmează să fie analizat de procurori, care vor verifica circumstanțele în care a fost folosit armamentul din dotare.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *