În ziua de 18 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Argeș au fost sesizați de o femeie din Ștefan cel Mare, cu privire la faptul că un vecin i-ar fi lovit câinele pe care îl deține, în mod repetat, în zona capului, cu un obiect contondent.
Polițiștii s-au deplasat la locuința persoanei în cauză, în comuna Ștefan cel Mare, constatând că un exemplar canin de culoare alb cu negru, din rasă comună, cu vârsta de circa 13-15 ani, prezenta la nivelul capului substanță de culoare brun-roșcată cu aspect de sânge, la fața locului fiind solicitată și prezența medicului veterinar zonal.
Bărbatul în cauză, de 66 de ani, cu domiciliul în aceeași localitate, a fost condus la sediul poliției, pentru cercetări, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rănirea cu intenție a animalelor, conform art. 25, alin. 2, lit.d din Legea 205/2004R privind protecția animalelor, cercetările fiind desfășurate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești.
După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul de 66 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activități infracționale, informează IPJ Argeș.