Bărbat de 54 de ani din Schitu Golești, căutat de poliție după ce a plecat voluntar de acasă

Generale

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Schitu Golești desfășoară căutări pentru depistarea unui bărbat în vârstă de 54 de ani, din comuna Schitu Golești, care a plecat voluntar de la domiciliu în cursul zilei de 30 iulie, fără a mai reveni.

Este vorba despre STANCA NICOLAE-EUGEN, iar imediat după sesizarea dispariției au fost demarate activitățile specifice pentru găsirea acestuia. La acțiuni participă atât polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Schitu Golești, cât și cei ai Poliției Municipiului Câmpulung. Totodată, datele privind plecarea voluntară au fost transmise tuturor unităților de poliție, precum și instituțiilor care au atribuții în legitimarea persoanelor.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, bărbatul are o înălțime de aproximativ 1,82 metri, cântărește în jur de 90 de kilograme, prezintă calviție și are ochii căprui. În prezent, nu sunt cunoscute informații referitoare la hainele pe care le purta în momentul plecării de la domiciliu.

Poliția face apel la cetățeni să sprijine demersurile de căutare. Orice persoană care deține informații ce pot contribui la găsirea bărbatului este rugată să apeleze de urgență numărul unic 112 sau să contacteze Poliția Municipiului Câmpulung la numărul de telefon 0248 512 200.

Autoritățile continuă verificările și activitățile de căutare până la identificarea bărbatului.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *