Atenție, șoferi! Restricții de trafic timp de două săptămâni pe Autostrada A1 Pitești – București

Generale

Conducătorii auto care circulă pe Autostrada A1 București – Pitești trebuie să se înarmeze cu răbdare în următoarea perioadă. Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a anunțat instituirea unor restricții rutiere importante în județul Argeș, cauzate de execuția unor lucrări de întreținere a infrastructurii.

Astfel, în intervalul 16 iunie – 2 iulie 2026, traficul este parțial blocat pe sensul de mers Pitești – București, la kilometrul 118, chiar la ieșirea din municipiul Pitești. Constructorii intervin în zonă pentru înlocuirea rosturilor de dilatație, fapt ce a impus restricționarea circulației pe banda de urgență și pe prima bandă de deplasare.

Polițiștii rutieri le recomandă ferm șoferilor să ruleze cu viteză redusă în zona șantierului, să mărească distanța de siguranță dintre autovehicule și să respecte cu strictețe semnalizarea rutieră temporară.

De asemenea, autoritățile avertizează că aceste reparații pot genera ambuteiaje și timpi crescuți de așteptare, în special în orele de vârf sau la final de săptămână, motiv pentru care este recomandată planificarea din timp a rutelor de deplasare.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *