O furtună puternică a lovit, în noaptea trecută, mai multe localități din județul Argeș, în condițiile unui cod galben de vreme severă. În doar câteva minute, ploaia torențială și vântul au provocat pagube importante, iar pompierii au fost solicitați la zeci de intervenții.
Patru localități au fost afectate, însă cea mai gravă situație s-a înregistrat în comuna Stolnici. Aici, mai mulți copaci au fost smulși din rădăcini și au ajuns pe străzi, peste garduri sau chiar pe acoperișurile unor gospodării.
„Furtuna nu a durat foarte mult, însă a fost intensă, ceea ce a dus la copaci rupți și inundații în gospodării. Pompierii au făcut noapte albă”, a declarat Isabela Petre, purtător de cuvânt al ISU Argeș.
Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență au intervenit cu motopompe pentru evacuarea apei din beciuri și gospodării. În același timp, pompierii au folosit drujbele pentru îndepărtarea copacilor căzuți peste străzi și garduri, astfel încât circulația să poată fi reluată în condiții de siguranță.
Furtuna a afectat și rețelele de electricitate. Copacii căzuți peste cablurile electrice au lăsat fără curent mai multe sate din două localități. Echipele de intervenție au continuat acțiunile pentru îndepărtarea efectelor fenomenelor meteo.
