Un apel fals la numărul de urgență 112 a pus pe drumuri mai multe echipaje de poliție în Pitești. O femeie din județul Teleorman a anunțat că s-ar fi rătăcit într-o zonă împădurită și că se află în pericol, însă după o amplă mobilizare a forțelor de ordine, s-a dovedit că sesizarea era nefondată. Inspectoratul de Poliție Județean Argeș reamintește că numărul 112 trebuie folosit exclusiv pentru situații reale de urgență. În cazul alertării false a echipajelor de intervenție, amenzile pot ajunge până la 4.000 de lei.
