Polițiștii Biroului Rutier Pitești au deschis o anchetă în urma unui accident de circulație petrecut joi, 2 iulie 2026, în jurul orei 13:00, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu din municipiu. În evenimentul rutier au fost implicate un autoturism și o trotinetă electrică.
Din primele verificări efectuate de oamenii legii la fața locului, s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 55 de ani, care conducea un autoturism dinspre centrul Piteștiului către comuna Bascov, a acroșat un adolescent de 16 ani, din Bascov, care se deplasa pe o trotinetă electrică.
În urma impactului, minorul de 16 ani a suferit vătămări corporale ușoare. Atât conducătorul auto, cât și tânărul care se afla pe trotinetă au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele indicând că niciunul dintre ei nu consumase băuturi alcoolice.
Oamenii legii continuă cercetările în acest caz pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs accidentul și pentru luarea măsurilor legale care se impun.
