Un accident în care au fost implicate 10 maşini a avut loc, duminică, pe A1 Bucureşti-Piteşti, în zona localităţii dâmboviţene Olteni.
„Pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, la kilometrul 60, pe sensul către Bucureşti, în zona localităţii Olteni, judeţul Dâmboviţa, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate zece autovehicule, soldat potrivit primelor date cu rănirea uşoară a unei persoane”, precizează Centrul Infotrafic.
Circulaţia a fost oprită pe sensul către Capitală, pe banda de urgenţă şi banda 2, circulându-se îngreunat doar pe prima bandă.