Accident în Pitești. Femeie de 63 de ani, lovită de mașină

Stiri

„În cursul serii precedente, în jurul orei 19:30, polițiștii Biroului Rutier Pitești au intervenit la un accident cu pieton, ce a avut loc în cartierul Trivale din Municipiul Pitești. O femeie de 63 de ani a fost preluată de un echipaj medical, după ce ar fi încercat să traverseze prin loc nepermis.

Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că un tânăr de 20 de ani, din Pitești, care conducea un autotursm pe str. Libertății de pe raza localității de domiciliu, având direcția de deplasare str. Calea Drăgășani spre str. Gazului, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, a accidentat o femeie de 63 de ani, din Pitești, care s-ar fi angajat în traversarea drumului, fără să se asigure și fără ca în zonă să existe marcaj pietonal.

Femeia a suferit leziuni, fiind preluată de un echipaj medical și transportată la spital.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc” – transmite IPJ Argeș.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *