Accident grav la Schitu Golești! Doi tineri au ajuns la spital după ce s-au izbit cu mașina de un cap de pod

Generale

Doi tineri au fost grav răniți în urma unui accident rutier petrecut în seara de 2 septembrie 2026, pe DN 73, pe raza comunei Schitu Golești.

Din primele verificări efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că un tânăr de 18 ani, din comuna Mihăești, care conducea un autoturism din direcția Câmpulung spre Pitești, ar fi efectuat o manevră de depășire neregulamentară și nu ar fi adaptat viteza. Acesta a acroșat un autoturism condus de o femeie de 25 de ani din Câmpulung, care se deplasa în aceeași direcție, apoi a părăsit carosabilul, lovind un cap de pod și opriindu-se în curtea unui imobil.

În urma impactului violent, conducătorul auto de 18 ani și pasagerul de pe locul din dreapta față, un adolescent de 16 ani din Mihăești, au suferit vătămări corporale grave și au fost transportați de urgență la spital. Din cauza leziunilor, șoferul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, urmând să îi fie prelevate probe biologice de sânge.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate dinamica producerii accidentului.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *