Un accident rutier s-a produs, duminică, la Mioveni, unde două autoturisme au intrat în coliziune. În urma impactului, au rezultat două victime, una dintre ele fiind încarcerată.
Pentru o victimă cu vârsta de 23 de ani a fost nevoie să se execute manevre de extragere, aceasta fiind în imposibilitatea de a se evacua pe cont propriu, informează reprezentanții ISU Argeș.
“Paramedicii SMURD au preluat victima extrasă de către pompieri, aceasta prezentând, la prima evaluare, traumatisme la membrele superioare și la membrul inferior drept.”, mai transmit oficialii ISU.
Pompierii de la Detașamentul Mioveni au intervenit cu o autospecială și cu o ambulanță SMURD. O a două victimă a fost preluată de un echipaj al SAJ.
Polițiștii efectuează cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor care au produs accidentul rutier.