Un accident grav a avut loc, în această dimineață, în comuna argeșeană Lunca Corbului.
„Accident rutier produs în localitatea Lunca Corbului, DN65, între un cap tractor cu cisternă, care, din primele informații, transportă faină, și un autoturism. În urma incidentului a fost rupt un stâlp de electricitate, iar camionul s-a răsturnat într-o curte.
O singură persoană rănită, din interiorul camionului, care este conștientă și primește îngrijiri medicale de la un echipaj SMURD.
La fața locului, pompierii asigură zona împotriva izbucnirii unui posibil incendiu, deoarece sunt scurgeri de lichide combustibile”, transmit reprezentanții ISU Argeș.
Victima este un bărbat în vârstă de 57 de ani care a fost transportat la spital cu echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă.