Tractor răsturnat în Hârtiești. Un bărbat a fost rănit
Un bărbat a fost rănit joi, 24 septembrie, după ce tractorul cu care se afla s-a răsturnat într-o zonă împădurită din comuna Hârtiești, în zona Valea Luncii. La locul accidentului au intervenit pompierii de la Detașamentul Mioveni, însă misiunea salvatorilor a fost îngreunată de terenul accidentat.
Pompierii au mers pe jos până la victimă
Autospecialele nu au putut ajunge până la locul în care se afla bărbatul. Din cauza terenului dificil, pompierii au fost nevoiți să continue deplasarea pe jos pentru a ajunge la victimă.

Când au ajuns la aceasta, bărbatul se afla în afara tractorului. În urma evaluării medicale preliminare, salvatorii au constatat că acesta prezenta un traumatism la nivelul membrului inferior drept și acuza dureri abdominale și costale.
Echipajul medical a fost solicitat la intervenție
Pentru acordarea îngrijirilor medicale, la fața locului a fost solicitat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș.
Pompierii au început evacuarea victimei din zona împădurită, urmând ca aceasta să fie preluată de cadrele medicale pentru îngrijiri de specialitate.
Deocamdată, nu au fost comunicate informații despre circumstanțele în care s-a produs răsturnarea tractorului.
