HORA DIN INIMA SATULUI – TRADIȚIA, READUSĂ LA CĂLINEȘTI

Tradiția românească a prins din nou viață la Călinești, unde muzica, jocul și portul popular au adunat comunitatea într-o adevărată sărbătoare a identității. Evenimentul „Hora din inima satului”, inițiat de Centrul Cultural Doina Argeșului, a transformat comuna într-un spațiu al emoției, al bucuriei simple și al reîntoarcerii la rădăcini. Sala plină a confirmat că tradițiile […]

Continue Reading

MÂNĂSTIREA CURTEA DE ARGEȘ, ÎNCHISĂ PÂNĂ ÎN 2028

Unul dintre cele mai valoroase monumente istorice și religioase ale României a intrat într-un amplu proces de restaurare. Mănăstirea Curtea de Argeș, simbol al credinței și al patrimoniului național, este închisă complet publicului, iar lucrările vor dura mai bine de trei ani. Investiția se ridică la aproape șapte milioane de euro, majoritatea bani europeni.

Continue Reading

GOSPODĂRIE MISTUITĂ DE FLĂCĂRI ÎN COSTEȘTI

Tot în acest sfârșit de săptămână, pompierii din Costești au intervenit pentru stingerea unui alt incendiu izbucnit într-o gospodărie din satul Pârvu Roșu. Flăcările s-au extins rapid, afectând atât locuința, cât și mai multe anexe, pe o suprafață totală de o sută cincizeci de metri pătrați. Din primele cercetări, totul ar fi pornit de la […]

Continue Reading

INCENDIU DE PROPORȚII ÎN COMUNA MIROȘI

Sfârșit de săptămână de coșmar pentru două familii din comuna Miroși, care s-au trezit duminică dimineața cu flăcările deasupra capului. Un incendiu violent izbucnit în zorii zilei a pârjolit două gospodării, distrugând o anexă plină cu cereale și afectând grav un autoturism. Pompierii s-au luptat ore în șir cu vâlvătaia pentru a salva locuințele oamenilor.

Continue Reading