RACIRE ACCENTUATA A VREMII
Meteorologii anunță o răcire a vremii, începând cu această săptămână. Noaptea vor fi temperaturi negative, iar în timpul zilei termometrele nu vor mai depăși 4 grade Celsius.
Continue ReadingMeteorologii anunță o răcire a vremii, începând cu această săptămână. Noaptea vor fi temperaturi negative, iar în timpul zilei termometrele nu vor mai depăși 4 grade Celsius.
Continue ReadingCopiii de la grădinița Lexford Castel din Ștefănești au sărbătorit alături de cadrele didactice Unirea Principatelor Române.
Continue ReadingArhiepiscopul Calinic s-a aflat la mănăstirea argeșeană Sfântul Ioan Botezătorul – Antonești din comuna Corbeni. Biserica de aici are o poveste interesantă, fiind folosită mult timp ca staul pentru oile localnicilor.
Continue ReadingUn bărbat a fost luat de apele unui pârâu din Curtea de Argeș, al cărui debit a crescut din cauza ultimelor ploi. Bărbatul s-a încăpățânat să treacă pe o punte improvizată, deși pericolul era mare.
Continue ReadingIon Mînzînă consideră că PSD va câștiga în Argeș toate alegerile de anul viitor. Până atunci însă, social democrații argeșeni își continuă alegerile interne.
Continue ReadingManifestare organizată la Biblioteca Județeană Argeș cu prilejul Micii Unirii. Evenimentul a fost dedicat, în principal, copiilor.
Continue ReadingÎn primăvara acestui ar putea începe demolarea actualului stadion „Nicolae Dobrin”. Arena din Trivale a fost locul unor mari succese fotbalistice ale Argeșului, de care suporterii mai în vârstă își amintesc și acum cu mare plăcere.
Continue ReadingConcert, aseară, la Filarmonica Pitești. Printre protagoniștii evenimentului s-a numărat și dirijorul Constantin Grigore.
Continue Reading