Pompierii argeșeni trag un semnal de alarmă odată cu debutul sezonului rece și vin cu recomandări esențiale pentru prevenirea incendiilor în locuințe, principalele riscuri fiind generate de defecțiunile instalațiilor electrice, coșurile de fum necurățate și utilizarea necorespunzătoare a mijloacelor de încălzire.
Pentru a evita adevărate trageii, specialiștii recomandă verificarea și repararea periodică a sobelor și a coșurilor de fum de către persoane specializate, păstrarea materialelor combustibile la distanță de sursele de căldură și interzicerea folosirii lichidelor inflamabile sau a echipamentelor improvizate. De asemenea, în ceea ce privește instalațiile electrice, cetățenii sunt sfătuiți să nu folosească aparate defecte, să evite suprasolicitarea rețelei și să nu lase electrocasnicele nesupravegheate în funcțiune.
Autoritățile subliniază importanța măsurilor de siguranță activă, cum ar fi amplasarea unui stingător în locuință și montarea unor detectoare de fum și gaz pentru depistarea timpurie a pericolelor. Informații suplimentare despre comportamentul corect în situații de urgență pot fi obținute accesând platforma fiipregatit.ro sau descărcând aplicația DSU.
