În intervalul 9-10 noiembrie, echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș au gestionat 36 de evenimente la nivelul județului, majoritatea intervențiilor vizând acordarea primului ajutor medical și stingerea unor incendii.
Printre cele mai importante misiuni desfășurate de salvatori s-a numărat intervenția pompierilor din Topoloveni, care au fost solicitați să lichideze un incendiu izbucnit în camera unei centrale, la demisolul unei locuințe. Flăcările au distrus izolația din polistiren pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați, materiale combustibile și au degradat o ușă din PVC, cauza probabilă fiind modul greșit de aprindere. O altă intervenție a avut loc pe strada Progresului din Curtea de Argeș, unde pompierii au stins un incendiu provocat de focul deschis în spații deschise, care a ars deșeuri menajere și mase plastice. Din fericire, în niciunul dintre cazuri nu au fost înregistrate victime.
Pe lângă misiunile de stingere, cele mai multe solicitări, în număr de 30, au fost adresate echipajelor SMURD pentru acordarea de asistență medicală de urgență în diverse situații din județ.
În contextul sezonului rece și al creșterea utilizării mijloacelor de încălzire, pompierii reamintesc cetățenilor importanța măsurilor preventive. Specialiștii recomandă izolarea corectă a sobelor față de materialele combustibile, interzicerea folosirii echipamentelor improvizate sau defecte, precum și evitarea utilizării lichidelor inflamabile la aprinderea focului. Informații suplimentare despre comportamentul corect în caz de urgență pot fi consultate pe platforma națională fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU.
