Reprezentanți ai Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România au ajuns la Consiliul Județean Argeș, unde au purtat discuții cu oficialii administrației județene și cu primarul municipiului Pitești. Întâlnirea a vizat teme importante pentru viitorul comunităților locale, de la investiții și reformă administrativă până la probleme sociale și provocări geopolitice.
La discuții au participat vicepreședinții CJ Argeș, Marius Nicolaescu și Adrian Dumitru Bughiu, primarul Cristian Gentea, precum și Sarah Levit-Shore, ofițer politic al Ambasadei SUA, și Alexandru Climescu, specialist politic în cadrul instituției diplomatice.
Oficialii argeșeni au vorbit despre reluarea finanțărilor și deblocarea proiectelor de investiții odată cu instalarea noului Guvern, dar și despre necesitatea unei reforme administrative adaptate realităților din fiecare comunitate. Un exemplu relevant a fost comuna Nucșoara, unde suprafața foarte mare și numărul ridicat de proprietăți fac dificilă aplicarea unor eventuale măsuri de comasare.
Un alt punct important al întâlnirii a vizat protecția socială, prevenirea traficului de persoane, combaterea abuzurilor și a violenței domestice. Reprezentanții administrației au prezentat programele derulate la nivel județean și municipal, precizând că aproape o treime din bugetul Consiliului Județean Argeș este direcționată către protecția socială.
