Pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș au fost solicitați să intervină în municipiul Curtea de Argeș în urma unui accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o motocicletă. Echipajul medical SMURD ajuns la fața locului i-a acordat primul ajutor conducătorului motocicletei, care acuza dureri intense la membrele inferioare, transportându-l ulterior la spital pentru investigații de specialitate. Pompierii au asigurat totodată măsurile specifice de prevenire a incendiilor la locul impactului.
